Colaboratorii ANSA au participat la un training în etichetă și protocol
Obiectivul fundamental în promovarea și consolidarea relațiilor interinstituționale, interstatale sau pentru atingerea unor scopuri politice, economice și culturale, respectarea regulilor de protocol şi etichetă, vor garanta întotdeauna un mesaj potrivit, în maniera potrivită. Cunoașterea elementelor de bază în acest domeniu va asigura conturarea imaginii unei autorități, la nivel internațional.
În acest context, specialiștii, în funcții de conducere, din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA), au avut oportunitatea de a participa timp de două zile în cadrul unui training de autor în Etichetă și Protocol.
Participanții la instruire au luat cunoștință cu normele și tehnicile de bază ale protocolului și ale etichetei în diverse situații, cum ar fi:
- tehnici de protocol şi etichetă diplomatică, care să permită funcționarilor să exploreze și să aplice adecvat abilitățile diplomatice în comunicarea verbală/scrisă;
- ținuta vestimentară relevantă activității protocolare instituționale;
- realizarea unui portofoliu de organizare a unui eveniment de protocol;
- precăderea, normele de utilizare a drapelelor și schemele de plasament la masă;
- integrarea codurilor de protocol, etichetă, bune maniere și curtoazie în relațiile internaționale, etc.
La instruire au participat 27 de colaboratori ai ANSA, care au apreciat nivelul dar și importanța abilităților obținute în urma cursului.
Trainingul de autor a fost realizat de către Ariana Trofim, autoarea ghidului practic de protocol instituțional, Laureată a Concursului Internațional pentru Protocol și Etichetă „Primele Persoane” cu distincția „Pentru contribuție în dezvoltarea și popularizarea profesiei de protocolist”.