Uniunea Europeană susține eforturile Guvernului Republicii Moldova de menținere a unui statut epizootic favorabil pe teritoriul țării
Pe parcursul anilor 2020-2024, Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova un suport semnificativ în implementarea programelor veterinare, ce țin de eliminarea principalelor surse de rabie și pestă porcină africană de pe teritoriul țării.
Astfel, în ultimii 5 ani, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a valorificat granturi din partea Comisiei Europene pentru implementarea măsurilor de eradicare, prevenire și control a rabiei și pestei porcine africane.
În cadrul Programului de vaccinare a faunei sălbatice, care a debutat în anul 2020 cu suportul logistic al Autorității Competente a României (ANSVSA), Uniunea Europeană a rambursat anual resursele financiare utilizate pentru vaccinarea antirabică a vulpilor.
În rezultatul acțiunilor profilactice aplicate, în Republica Moldova s-a înregistrat o diminuare progresivă a numărului de cazuri de rabie la animale (de la 91 cazuri în 2019, la 10 cazuri în 2024). Valoarea totală a surselor financiare acordate, în perioada anilor 2020-2023, prin programul dat, a constituit 32 milioane lei.
Totodată, în vederea prevenirii și controlului pestei porcine africane, începând cu anul 2021, Republica Moldova a primit finanțare, în formă de grant, din partea Comisiei Europene, în valoare de aprox. 200 mii lei. Acest suport financiar a fost utilizat pentru măsuri de eșantionare și efectuarea testelor de laborator și asigurarea detectării timpurii a prezenței virusului dat în efectivele de porci domestice și mistreți, precum și eradicare a focarelor de pestă porcină africană identificate.
Recent, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a aplicat pentru co-finanțare din Partea Uniunii Europene pentru un nou program – Programul de supraveghere a gripei aviare la păsările domestic și sălbatice. În cazul aprobării acestuia, Agenția va fi susținută în eforturile sale de supraveghere activă și pasivă, prelevarea probelor și efectuarea testelor de laborator, prevenindu-se astfel apariția gripei aviare la păsările domestice.
De notat că, toate aceste activități fac obiectul Programului Uniunii Europene pentru Piața Unică (Single Market Programme) din care beneficiază și Republica Moldova, unul din obiectivele căruia referindu-se la asigurarea unui nivel ridicat de sănătate pentru oameni, animale și plante de-a lungul lanțului alimentar.