COMUNICAT
În urma informaţilor apărute pe 7 decembrie în mass media, precum că au fost constatate nereguli la o întreprindere de procesare a cărnii şi de fabricare a mezelurilor, întreprindere dislocată în capitală, Direcția Municipală pentru Siguranța Alimentelor Chișinău a întreprins măsurile de rigoare pentru a nu admite ca produsele neconforme să ajungă în reţeaua comercială.
În aceiaşi zi, pe 07.12.2017 doi inspectori ai DMSA s-au deplasat la întreprinderea de mezeluri respectivă, unde în urma controlului inopinat au întocmit un act prin care s-au constatat anumite neconformități. Controlul inopinat a fost efectuat şi la magazinele de firmă a întreprinderii. S-au prelevat probe de produse, care au fost expediate pentru testare la laboratorul de specialitate. Inspectorii au întocmit şi un proces verbal cu privire la contravenție. Direcția a emis un Ordin prin care medicul veterinar împuternicit al întreprinderii a fost suspendat din funcție pe perioada investigării cazului, și instituit control de Stat ANSA pentru monitorizarea tuturor proceselor pe tot lanțul de producere.
Pe data de 08.12.2017, Centrul de Sănătate Publică Chișinău oficial a informat DMSA Chișinău despre neconformitățile constatate și rezultatele investigațiilor de laborator. Direcţia Municipală a înaintat un demers administrației firmei prin care a solicitat conducerii întreprinderii să aplice măsurile de înlăturare a neconformităţilor şi să respecte în activitatea desfăşurată Legislația din domeniul Alimentar (Legea 78, art. 13, pct. 9.) La propunerea DMSA, agentul economic a încheiat un contract de prestare a serviciilor cu o întreprindere licenţiată pentru efectuarea măsurilor de profilaxie (dezinfecția, dezinsecția, deratizarea). La moment investigarea cazului este în proces de desfășurare, despre măsurile întreprinse ulterior și rezultatele investigațiilor de laborator vom informa suplimentar.
Direcţia Municipală pentru Siguranţa Alimentelor Chişinău