Codul Contravenţional al Republicii Moldova supus dezbaterilor la ANSA
Direcția juridică a Agenției Naționale pentru Siguramța Alimentelor a organizat pe 01.03.2017 un seminar-instruire la tema: „Implementarea modificărilor și completărilor Codului Contravențional al Republicii Moldova în domeniul agricol, sanitar-veterinar și de siguranță alimentelor”
La instruire au participat șefii subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor din cadrul ANSA și juriștii din aceste subdiviziuni.
Gheorghe Gaberi, Director General ANSA, prezent la eveniment, a menționat în luarea sa de cuvânt, că în legătură cu modificările operate în Codul Contravențional, Agenția Națională pentru Siguranţa Alimentelor este investită cu dreptul de a examina cauzele contravenționale pe care le constată și de a aplica sancțiuni în formă de amendă. Directorul General a subliniat și responsabilitatea inspectorilor din cadrul ANSA, care vor perfecta procesele-verbale de contravenție și a șefilor subdiviziunilor teritoriale care în baza acestora vor lua decizia de sancționare. În altă ordine de idei, Dl Gaberi s-a referit la activitatea direcţiilor raionale pentru siguranţa alimentelor în contextul rigorilor actuale şi a solicitat de la conducătorii subdiviziunilor o maximă concentrare întru transpunerea în fapt a prevederilor schiţate pentru activitatea cotidiană şi de perspectivă.
Raportul: „Implementarea modificărilor și completărilor Codului Contravențional al Republicii Moldova în domeniul agricol, sanitar-veterinar și siguranța alimentelor” a fost prezentat de către şeful Direcției juridice a ANSA, Anatolie Panaghiu în comun cu Dorin Munteanu, specialist la Serviciul juridic din cadrul DMSA Chişinău. La seminar şi-au expus opiniile asupra documentelor discutate șefii de Direcții din cadrul ANSA, șefii subdiviziunilor teritoriale, precum și a juriștii prezenți. Luând în consideraţie propunerile formulate, au fost introduse unele modificări și completări la procesul-verbal de contravenție și decizia (variantele actualizate).
La finele seminarului, organizatorii au recurs la testarea participanților, astfel fiind consolidate cunoștințele acestora la tema examinată. Participanții la seminar au avut ocazia să-și verifice cunoștințele la compartimentut vizat și să facă schimb de informații cu colegii.
Direcția juridică ANSA